Cine face de fapt munca de recuperare?
Legislatorii se confruntă cu o dilemă fiscală complexă: cum se asigură impozitarea corectă a profiturilor generate în România de către companii străine care acționează prin intermediari locali. O inițiativă legislativă a ajuns în Parlament pentru a remedia o gaură din Codul fiscal, vizând situațiile în care entități nerezidente dețin creanțe, dar procesul de recuperare a acestor sume se desfășoară aproape exclusiv pe teritoriul național. Deși banii intră în țară, profitul rezultat din această activitate nu este întotdeauna supus impozitării românești, deoarece firma străină nu are un sediu permanent recunoscut fiscal. Inițiatorii propunerii argumentează că activitatea economică reală are loc aici, chiar dacă structura juridică a companiei nerezidente pare să fie una externă.
Victor Ponta cere coaliției o gură de oxigen pentru antreprenori: Impozitul pe dividende, mărul discordiei
Dobânzile statului: o factură de 2,35 ori mai mare decât economiile la salarii
expansiunea europeană depinde de o finanțare externă
Meta dată la 25 de miliarde de dolari pentru scandalul Cambridge AnalyticaProiectul legislativ propune o redefinire a conceptului de sediu permanent, modificând articolul 8, alineatul (5) din Codul fiscal. Noul text ar permite ca o entitate sau o persoană din România să fie clasificată ca agent dependent al unei companii străine nu doar dacă are puterea de a încheia contracte, ci și atunci când joacă un rol principal și obișnuit în negocierea lor, cu condiția ca firma nerezidentă să nu aplice modificări substanțiale documentelor finale. Această definiție extinsă acoperă contractele încheiate în numele firmei externe, cele privind transferul dreptului de proprietate sau acordarea dreptului de utilizare a bunurilor și drepturilor, precum și cele pentru prestarea de servicii de către entitatea străină.
Ce schimbă propunerea legislativă?
Un aspect tehnic important clarificat în text este faptul că „încheierea contractului” nu se limitează la momentul semnăturii fizice pe teritoriul românesc. Proiectul recunoaște relevanța situațiilor în care o persoană din țară negociază toate detaliile și condițiile, iar semnarea propriu-zisă are loc ulterior în străinătate. De asemenea, noile reguli iau în calcul și scenariile în care contractele sunt finalizate fără o negociere activă a termenilor. Totuși, pentru a menține echilibrul, legislația propusă păstrează o excepție pentru activitățile considerate limitate, pregătitoare sau auxiliare, conform articolului 8, alineatul (4). Inițiatorii subliniază că această abordare este aliniată cu modelul OCDE și nu afectează convențiile bilaterale de evitare a dublei impuneri la care România este parte.
Debatele din Parlament au evidențiat o divergență de perspective, proiectul primind un aviz negativ, cu majoritate, din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale. Cu toate acestea, acest aviz nu este decisiv, fiind doar o opinie a unei comisii. Forul decizional rămâne Camera Deputaților, iar conform paginii oficiale de urmărire legislativă, inițiativa se află încă în curs de analiză în cadrul comisiilor permanente.
Impactul practic al adoptării acestui text ar fi semnificativ pentru structura fiscală a profiturilor. Dacă legea va fi adoptată în forma votată de Senat, prezența unui intermediar local cu rol esențial va putea stabili existența unui sediu permanent al firmei străine. Acest lucru nu implică impozitarea automată a tuturor sumelor recuperate, ci se concentrează asupra profitului atribuibil activității desfășurate prin acel sediu permanent. Proiectul nu introduce o nouă cotă fiscală și nu se limitează exclusiv la recuperatorii de creanțe, ci utilizează acest sector ca exemplu ilustrativ. Măsura va avea relevanță extinsă pentru orice domeniu în care firme nerezidente operează prin entități românești sau intermediari care au un rol critic în contractarea serviciilor sau vânzarea bunurilor, asigurând astfel o captură mai corectă a valorii economice generate pe piața internă.
