Problema e doar externă?
Franța traversează o perioadă dificilă de stabilitate economică. De la 2019, salariile ajustate pentru inflație au început să scadă continuu — o tendință neobișnuită în deceniile recente.
Dobânzile statului: o factură de 2,35 ori mai mare decât economiile la salarii
expansiunea europeană depinde de o finanțare externă
Meta dată la 25 de miliarde de dolari pentru scandalul Cambridge Analytica
Victor Căpitanu: de la afacere cu bani împrumuți la companie listată la bursăÎn trecut, această eroziune a fost amortizată prin ajuturi de stat și venituri din proprietăți. Dar în 2025 și 2026, acest echilibru s-a rupt. Rezultat?
O scădere a puterii de cumpăbare care durează deja doi ani — ceva rar văzut de la 1960. Le Monde a numit acest fenomen „criza istorică a consumatorilor”, iar impactul pe familii este descris ca brusc și dureros.
Institutul Francez pentru Economie a pus cifre pe masă: o familie tipică (doi adulți, doi copii) a pierdut 1.200 euro de putere de cumpărare în 2024, ajustată pentru inflație. Pentru un individ singur, pierdea este de 600 euro. De la 2019, prețurile au crescut cu 21,3%, iar salariile doar cu 18,7%. Diferența explică de ce gospodăriile simt o presiune financiară atât de acute.
Macroeconomic, situația e grijiatoare. Prognozele de creștere au fost tăiate de trei ori în câteva luni, pînă la 0,5% pentru anul curent — jumătate de la prognoza inițială de 1%.
INSEE a fost și mai pesimist: 0,4% creștere PIB, sub media zonei euro.
Franța nu doar încetinește — riscă să fie lăsată în spate de vecini precum Spania, care, deși nu sunt modele de performanță, au gestionat mai bine criza.
Problema nu e doar externă. Războiul din Orientul Mijlociu, prețurile energiei, incertitudinea geopolitică și dobânzile ridicate afectează toată Europa — dar Franța nu s-a adaptat la fel de bine. Stagnează.
Prețurile au crescut cu 23% în trei valuri!
Aceasta se agravează prin slăbiciuni interne. Cu puterea de cumpărare în scădere, consumul se întrupează și investițiile corporative încep să scadă din nou. Și aici e frica mare: fără investiții, nu se construiește capacitatea productivă viitoare. În timp ce țara are nevoie de finanțare pentru reconstrucția industrială, adaptarea la climat, infrastructură, tehnologie, energie și apărare, nu poate aloca suficiente resurse. O economie poate trece un an cu consum scăzut — dar nu se pregătește viitorul dacă investește prea puțin.
Franța e blocată într-o capcană: trebuie să investească mai mult pentru a relansa creșterea, dar trebuie și să reducă deficitul public. Cele două imperative se anulează. În contextul dezbaterilor bugetare, negocierilor salariale și alegerilor prezidențiale, societatea e polarizată și fierbe. Rar au fost văzuți grupuri cu viziuni tão diferite unite în protest împotriva statului.
De la începutul erei Macron, în 2017, prețurile au crescut cu peste 23% în trei valuri. Prima, în 2018, a fost declanșată de carburanți, alimentă și tutun — și a alimentat mișcarea „veștilor galbene”.
Salariul median a crescut în același timp cu sub 23%. În 2025, puterea de cumpărare pe „unitate de consum” a scăzut cu 0,7%, și pentru anul curent se preconizează o nouă scădere de 0,7%. Inflația a ajuns la 3% în septembrie, iar energia a crescut cu 21% în un an.
Sunt doi ani consecutivi de scădere a puterii de cumpărare — o situație excepțională care modelează terenul pentru cursa prezidențială. Primul tur e programat pentru 18 aprilie. Conform sondajului Que Choisir, 77% dintre francezi au simțit o scădere a puterii de cumpărare în ultimele luni, iar 31% o consideră severă.
Istoric, salariile reale au crescut în medie: 1,5% pe an în anii 80, 2,2% în anii 90, 1,6% în anii 2000 și 1,2% în anii 2010. În sectorul privat, creșterea a fost mică dar pozitivă. Astfel, situația actuală e anormală. Analistii spun: o economie cu câștiguri de productivitate ar trebui să le reflecte în salarii.
Șomajul, care a ajuns la minim de 7,2% la începutul 2023, este din nou în creștere și a depășit 8%. Această tendință aggravă încă mai mult presiunea pe gospodării.