România la un pas de statutul de datorie riscantă: ce ar însemna o retrogradare

O notă superioară reduce riscul financiar?

Mecanismul prin care nota acordată unui stat influențează direct costurile financiare ale acestuia este central în dezbaterea actuală privind sustenabilitatea fiscală a României. În mod concret, o notă mai slabă sau o perspectivă negativă determină investitorii să solicite dobânzi superioare pentru a compensa riscul perceput la achiziționarea titlurilor de datorie emise de București.

Scenariul considerat cel mai nefavorabil ar fi coborarea sub pragul cunoscut ca „investment grade”.

În această ipoteză extremă, numeroase entități instituționale ar fi constrânse, prin regulamente interne, să vinde automat obligațiunile românești, declanșând o scumpire majoră a finanțării datoriei publice și exercitând o presiune suplimentară asupra bugetului de stat.

Această analiză este susținută de Bálint Nagy, cercetător în cadrul echipei RoEM-UBB FSEGA. Contextul evaluărilor recente este marcat de o serie de evenimente semnificative din acest an. Pe 31 iulie, agenția Fitch a reconfirmat nota BBB−, menținând o perspectivă negativă. La scurt timp, pe 7 august, Moody’s a păstrat ratingul la nivel de Baa3, tot cu o perspectivă negativă. Ulterior, pe 2 octombrie, Standard & Poor’s (S&P) a validat din nou nota BBB−, confirmând și ea perspectiva negativă.

Horizontul temporal al următoarelor verificări este important de reținut.

O nouă analiză critică a situației României este planificată pentru luna ianuarie 2027, moment în care Fitch își va revizui poziția. Datele aferente evaluărilor efectuate de S&P și Moody’s în anul 2027 vor deveni cunoscute public abia după publicarea calendarilor oficiale ale acestor două agenții.

Experții de la RoEM-UBB FSEGA subliniază că succesul viitoarelor evaluații va depinde în mare măsură de capacitatea autorităților române de a dovedi că reducerea deficitului bugetar din 2026 este durabilă, nu doar un efect tranzitoriu. Criteriile care vor ghida deciziile agențiilor de rating vor include, cu certitudine, stabilitarea guvernării, credibilitatea bugetului aprobat pentru 2027, respectarea strictă a țintelor fiscale în momentul execuției, ritmul absorbției fondurilor europene și menținerea datoriei publice pe o traiectorie susținabilă pe termen lung.

Deși România a reușit să își mențină statutul în categoria „investment grade” la toate cele trei agenții majore din 2014 încoace, persistența perspectivelor negative semnalează o poziție fragilă. Levente Szász, coordonatorul echipei RoEM-UBB FSEGA, explică faptul că deficitele bugetare persistente, creșterea constantă a datoriei publice, instabilitatea din sfera politică și riscurile geopolitice erodează încrederea investitorilor, limitând șansele de ameliorare a notei.

El precizează că reconfirmarea ratingului în 2026 nu elimină riscul unei scăderi, ci oferă doar o amânare temporară a problemei. Păstrarea consecvenței în politica de consolidare bugetară rămâne factorul determinant pentru a evita alunecarea în categoria nedorită.

Pentru a înțelege mai bine importanța acestor note, este necesar să definim ce constituie un rating de țară.

Este vorba despre o evaluare emisă de agenții independente și specializate, cum sunt Standard & Poor’s, Moody’s sau Fitch, care cuantifică gradul de siguranță al împrumutului de fonduri către un anumit stat.

O notă superioară indică o probabilitate mai mare ca statul respectiv să își onoreze obligațiile de rambursare. Agențiile stabilesc aceste note bazându-se pe probabilitatea ca guvernele respective să fie în măsură și dispuse să își plătească datoriile.

Conform unui studiu realizat de economiștii Olivier Blanchard, Daniel Leigh și Prachi Mishra și publicat de Fondul Monetar Internațional în septembrie 2026, ratingurile suverane sunt determinate de nivelul datoriei publice, de perspectivele bugetare și de raportul dintre nivelul dobânzilor și ritmul creșterii economice. Atunci când datoria suverană atinge niveluri mari sau deficitul bugetar rămâne constant ridicat, presiunea asupra bugetului se intensifică, creșterea riscului de incapacitate de plată devine evidentă.

În plus, o creștere economică lentă combinată cu dobânzi mari accelerează dinamica datorii publice.

Analizatorii de la RoEM-UBB FSEGA adaugă că stabilitatea politică și incertitudinile geopolitice pot diminua credibilitatea guvernului, având un impact negativ indirect asupra ratingului de țară. Crizele politice afectează capacitatea statului de a mobiliza veniturile necesare acoperirii cheltuielilor.

Pentru România, confluința dintre un deficit bugetar foarte mare, expansiunea datoriei publice și nesiguranța politică explică în mare măsură de ce nota s-a menținut la limita inferioară a categoriei de investiții, toate cele trei agenții majore păstrând o perspectivă negativă.

O incognită importantă rămâne modul în care investitori vor receptiona instalarea noului guvern, avut loc pe 20 octombrie, după aproximativ șase luni de criză politică. Este de văzut dacă acest eveniment va fi interpretat ca un semnal clar de stabilitate și de continuarea disciplinei fiscale, contribuind astfel, în timp, la o îmbunătățire a perspectivei negative atașate ratingului suveran.

Economistii UBB au identificat trei scenarii!

Relația dintre rating și randamente este ilustrată de analiza istorică a titlurilor de stat. Studiul RoEM-UBB FSEGA relevă că, de la mijlocul anilor 2000, România a acumulat progresiv statutul de „investment grade” de la principalele agenții. Totuși, criza financiară globală a întrerupt acest progres: în 2008, atât S&P, cât și Fitch au coborât România sub acest prag. Revenirea în categoria dorită a avut loc în 2011, conform datelor Fitch, și în 2014, conform datelor S&P. Din 2014, țara a păstrat acest statut la toate cele trei agenții, deși a evoluat aproape permanent la marginea limitei inferioare a categoriei.

Această poziție reflectă un echilibru delicat: economia a beneficiat de o creștere robustă și de fluxuri ample de fonduri europene, dar deficitele fiscale structurale ridicate au blocat orice avansare în clasament. Specialiștii subliniază că randamentul mediu al obligațiunilor guvernamentale românești cu scadență de zece ani a cunoscut oscilații mari în ultimii ani.

După 2021, acest indicator a urcat brusc, în contextul creșterii globale a dobânzilor pentru combaterea inflației, depășind 6% în 2022, un nivel record pentru ultimul deceniu.

Această tendință a oglindit presiunile inflaționiste și creșterea percepției de risc.

În acest context, perspectivele negative atribuite de toate cele trei agenții majore sugerează riscul unei coborâri în categoria „non-investment grade” (junk).

Un astfel de scenariu ar avea impact semnificativ asupra costurilor de împrumut, cu atât mai mult cu cât randamentul obligațiunilor pe zece ani era estimat la peste 7% în octombrie 2026.

Economistii de la RoEM-UBB FSEGA identifică trei consecințe majore în cazul unei retrograderi sub pragul de investiții: Prima consecință ar fi declanșarea unor vânzări forțate de obligațiuni și restrângerea bazei de investitori. Mulți fonduri de pensii și companii de asigurări operează cu reguli interne care impun un rating minim; o scădere le ar impune reducerea expunerii pe datoria românească.

Deși efectul nu este uniform, deoarece regulile variază în funcție de tipul entității și de indicii de referință utilizate, presiunea pe piață ar fi considerabilă. A doua consecință constă în majorarea costurilor de finanțare a datoriei publice.

Statul ar fi nevoit să se împrumute la dobânzi mult mai mari, amplificând deficitul bugetar deja îngrijorător și generând un cerc vicios: deficit mai mare duce la nevoie de mai mulți împrumuturi, care la rândul lor se finanțează cu dobânzi și mai ridicate.

A treia consecință ar fi intensificarea presiunilor asupra monedei naționale și afluxul masiv de capitaluri în exterior. Pe termen scurt, tranziția în zona „junk” ar putea apăsa cursul de schimb, reduce intrările de capital și eroda încrederea investitorilor. Dacă aceste efecte se prelungesc, ele ar putea inhiba investițiile și consumul intern, cu repercusiuni directe asupra creșterii economice și standardului de viață.

O perspectivă comparativă a ratingurilor în Europa evidențiază disparitățile între economiile occidentale și nordice, pe o parte, și cele din estul continentului, pe alta. Harta realizată de specialiștii RoEM-UBB FSEGA arată că Germania, Olanda, Luxemburg și țările nordice formează un bloc AAA, perceput ca un refugiu sigur, cu randamente printre cele mai scăzute din zonă.

Franța, care deține ratinguri A+/A-1 acordate de Standard & Poor’s în octombrie 2026, înregistrează un randament de 4,44%, după ce agenția a redus nota de la AA-/A-1+ din cauza problemelor bugetare.

Diferența de aproximativ 100 de puncte de bază dintre randamentele obligațiunilor franceze și cele germane este monitorizată atent de Banca Centrală Europeană ca indicator de stres pentru zona euro.

Actualmente, niciun stat membru al Uniunii Europene nu se află în categoria „non-investment grade” sau „junk”. Exemplul cel mai cunoscut de țară europeană care a traversat această zonă este Grecia, în perioada 2012-2016. S&P a coborât ratingul Greciei sub pragul de investiții în aprilie 2010, iar în 2012 l-a redus până la nivelul CC, apropiindu-se de incapacitatea de plată.

Moody’s și Fitch au urmat exemplul în 2010, coborând treptat nota până la Ca/C, respectiv CCC.

În 2012, restructurarea datoriei suverane, având o valoare de aproximativ 200 de miliarde de euro, a dus la încadrarea țării în categoria „selective default” la agențiile de rating.

Revenirea Greciei în categoria „investment grade” s-a realizat gradual, după mai bine de 13 ani de la primele avertismente severe. Grecia nu a fost singura țară membră care a cunoscut astfel de fluctuații dramatice.