Controlul chiriilor și impozitul pe valoarea de piață a locuinței: o analiză critică

Cum naște încrederea în rațiune ideea unei proceduri echitabile?

Regularea prețurilor de închiriere și taxarea proprietății imobiliare: o analiză critică

Victor Ponta cere coaliției o gură de oxigen pentru antreprenori: Impozitul pe dividende, mărul discordieiDobânzile statului: o factură de 2,35 ori mai mare decât economiile la salariiexpansiunea europeană depinde de o finanțare externăMeta dată la 25 de miliarde de dolari pentru scandalul Cambridge Analytica

Una dintre cele mai periculoase iluzii ale societății contemporane este convingerea că rațiunea umană deține controlul absolut asupra tuturor aspectelor vieții colective.

Conform observației lui Hayek din 1988, această credință reprezintă o aroganță fatală, deoarece presupune că progresul cultural este rezultatul unei planificări conștiente. În realitate, suntem adesea înșelați de propria noastră înțelegere a mecanismelor economice, crezând că știm mai bine decât procesele naturale. Această presumpție generează rezultate dezamăgatoare, iar acumularea lentă a acestor efecte induce guvernantilor iluzia că pot fi ignorate fără consecințe imediate.

În acest text, voi demonstra, prin analiza a două măsuri economice considerate de mulți ca evidente – limitarea chiriilor și impozitarea proprietății, cu accent pe evaluarea la valoarea de piață a locuințelor – cât de gravă este acumularea acestor efecte secundare și cum ele pot declanșa schimbări dramatice în peisajul politic.

Din această încredere în puterea rațiunii, se derivă adesea ideea că o procedură echitabilă, precum „vălul ignoranței” propus de Rawls în 1999 (paginile 11, 118 și 163), ar putea construi o structură politică bazată pe dreptate. Rawls susține că, dacă ne aflăm în spatele acestui văl, unde nu știm ce rol ne-a fost atribuit în loteria vieții – gen, sănătate, bogăție, talente – vom alege reguli care să garanteze libertăți egale pentru toți și să permită inegalități doar dacă avantajează cei mai defavorizați.

Dacă procedura este corectă și imparțială, principiile rezultate dobând legitimitate.

Această viziune naște constructivismul politic, deoarece dreptatea nu preexistă, ci este creată de noi prin proceduri. În viziunea lui Rawls, suntem noi cei care stabilesc regulile.

Însă Sandel, în lucrarea din 1983 (pagina 87), arată că această procedură necesită un sine liber de toate atributele contingente, un sine „esențial neîmpovărat”. Totuși, așa cum a demonstrat Hayek, nu rațiunea a generat evoluția culturală, ci invers: evoluția culturală a format rațiunea. Motivația este simplă: suntem structuralmente ignorați față de detaliile concrete care susțin societatea.

Cum creează viziunea aceasta constructivismul politic!

Vălul ignoranței este doar un instrument metodologic și artificial. Ignoranța față de aspectele particulare este inherentă structurii sociale. Deși rațiunea este funcția principală a minții, mintea însăși este formată din regulile tradiției.

În timp ce la Rawls principiile dreptății sunt create prin proceduri, regulile tradiției se descoperă prin eroare și încercare în cursul evoluției culturale.

Dintre numeroasele obiecții împotriva vălului ignoranței și a constructivismului, voi evidenția cea legată de tradiție: oamenii reali nu își selectează valorile prin calcule reci în spatele unui văl, ci își formează identitatea în cadrul comunității, familiei și tradițiilor lor.

Constructivismul și consecințele sale

Constructivismul politic, adică ideea că ordinea socială și principiile ei pot fi create și corectate prin decizii centrale, este exact ceea ce Hayek a criticat în 1960: el produce aproape întotdeauna efecte neintenționate. Din punct de vedere filosofic, așa cum remarcă Buckley în 2015, este o metodă de producere și apărare a principiilor de dreptate și legitimitate: principiile nu se descoperă, ci se construiesc printr-un proces corect de deliberare, iar autoritatea lor decurge din corectitudinea acelui proces.

Însă principiile nu se produc, ci se descoperă: ele există și funcționează independent de concepțiile noastre despre ce ar trebui să fie.

În cartea „Scrisoare către Augustin” am arătat că, oricât de mult constructivism politic ar practica politicienii, societatea occidentală rămâne în mod covârșitor o ordine spontană a pieței.

Totuși, prin partea proiectată a regulilor, ei încalcă principii obiective și credințe morale, generând astfel efecte dezamăgatoare.