De ce creșterea salariului doare firmelor?
Economistul Andrei Caramitru a publicat o analiză dură la adresa guvernului, calificând majorarea salariului minim drept o „nebunie distructivă” care amenință stabilitatea pieței muncii.
nouă emisiune de obligațiuni la 7,75% în lei
Sindicaliștii cer salariu minim de 4.652 lei de la 1 ianuarie 2027
BRD a finanțat circa 10.000 de IMM-uri prin programul IMM Invest
Anytime România: plătești asigurarea în 3 rate, fără dobândăÎn textul său, publicat marți, 3 noiembrie, Caramitru explică mecanismul prin care presiunea fiscală suplimentară duce la reducerea numărului de angajați. „Majorarea din nou a salariului minim este o nebunie distructivă pentru economie. Uite, să le explic la băieți că nu înțeleg nimic și ne duc direct spre catastrofă. Costul pentru o firmă este BRUTUL. Dacă îl crești - automat o să fie mai puțini angajați. Loviți maxim sunt fix cei fără educație și tinerii”, a scris economistul.
Cine plătește prețul acestei decizii?
Specialistul subliniază că problema nu e în suma nominală, ci în povara fiscală excesivă pe muncă. „Problema la noi nu e salariul minim brut, ci NET. Avem cele mai mari taxe pe salariile mici din Europa. Cu efect direct așa: procent uriaș de oameni care nu muncesc + sărăcie generalizată în josul piramidei sociale. Deci - creșterile astea de salariu minim sună bine, dar de fapt afectează dur de tot pe tineri și pe cei cu mai puțină educație sau pe cei care stau în zone sub-dezvoltate. Ii lovesc DIRECT PE EI”, a continuat Caramitru.
Vor veni muncitori din Asia?
Mai departe, analistul prezice că companiile locale vor răspunde la creșterea costurilor prin importul de forță de muncă din Asia. „Și știți ce vor face firmele? Dacă pe salariile minime încep să fie costurile prea mari pentru cineva de minim la noi - vor importa și mai mult oameni motivați și poate cu mai multă experiență din Asia pentru joburile astea. Capisci?”, a întrebat economistul.
Care e soluția propusă?
Ca soluție, Caramitru propune o restructurare a cheltuielilor publice pentru a permite reducerea impozitării pe muncă. „Soluția e tăierea costurilor statului ca să permită scăderea taxelor pe muncă. Asta duce așa - la mai puțină sărăcie, mai multe joburi, mai multă competitivitate”, a explicat specialistul.
Articolul se încheie cu o concluzie pesimistă privind viitorul economic al țării. „În fine. Nu am speranțe. Oricum economic cu ăștia suntem complet terminați. Și mare parte din populație nu înțelege nimic pe astea cu economia, banii și tot, reacționează emotiv și fără minte. Asta e, pregătim coliva”, a conchis Andrei Caramitru.