Credite
Credite

Volkswagen trage semnalul de alarmă: mașinile electrice pun în pericol viitorul gigantului auto

De Ioana Marin 29.10.2026

De ce e marja de profit atât de subțire?

Marjele slabe din sectorul electric amenință viitorul financiar al grupului Volkswagen

Rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale anului 2026, publicate recent de Volkswagen Group, au scos la iveală o criză profundă.

După cum recunoaște deschis directorul financiar Arno Antlitz, situația cere măsuri urgente și fără ezitare.

Chiar dacă grupul se menține lider european în mobilitatea electrică — cu vehicule pe baterii care reprezintă 40% din portofoliul de comenzi și 150.000 de solicitări doar pentru gama urbană —, presiunea financiară e uriașă.

Noile tarife americane, o piață chineză tot mai reticentă și concurența acerbă de pe continent își spun cuvântul.

Buba mare identificată de conducere ține tocmai de profitabilitatea redusă a noilor modele. Deși mașinile electrice prind la public, ele aduc în casă mai puțin cash decât clasicele motoare cu ardere internă.

După primele nouă luni, rentabilitatea operațională a vânzărilor s-a oprit la doar 3,8%, înainte de luarea în calcul a unor elemente speciale. O felie mult prea subțire pentru a susține investițiile uriașe din viitor.

Ca să dreagă busuiocul, Volkswagen a pus pe masă un plan radical.

Unde s-au dus miliardele companiei?

Acesta prevede o gamă de modele simplificată, costuri de producție tăiate, cheltuieli generale strânse cu ușa și o viteză mai mare în dezvoltarea tehnologică. Vorbim despre un program masiv de economii care se ridică la aproximativ 31 de miliarde de euro.

La capitolul cifre brute, grupul a rulat venituri din vânzări de 233,4 miliarde de euro în primele nouă luni din 2026. Vorbim despre un pas înapoi față de cele 238,7 miliarde înregistrate în aceeași perioadă din 2025. Reculul vine dintr-un climat economic ostil care a dus la o scădere a volumului auto (fără a pune la socoteală parteneriatele chineze). Totuși, divizia de servicii financiare a mai salvat din decor cu o creștere de 8%, compensând parțial căderea de 4% a diviziei auto. Per total, veniturile gigantului au coborât cu 2%.

Cea mai brutală lovitură a încasat-o profitul operațional.

Acesta s-a prăbușit de la 5,4 miliarde de euro la o cifră aproape simbolică: 0,1 miliarde. De vină sunt în principal elementele speciale de 8,7 miliarde de euro, înghesuite mai ales în trimestrul al treilea.

Printre acestea se numără deprecieri grele legate de Porsche (6,4 miliarde de euro), ajustări de active în China (în jur de 1 miliard) și costuri suplimentare pentru vânzarea diviziei Volkswagen Osnabrück GmbH.

Dacă am da la o parte aceste costuri excepționale, rezultatul operațional s-ar fi oprit la 8,8 miliarde de euro. Asta înseamnă exact acea marjă de 3,8% despre care Antlitz spune răspicat că nu ajunge pentru a ține compania pe linia de plutire.

Nici la capitolul livrări lucrurile n-au stat mai roz. Volkswagen a dat către clienți 5,9 milioane de mașini în primele nouă luni din 2026, adică o contracție de 11% comparativ cu cele 6,6 milioane livrate în 2025.

Pe lângă piața chineză care a scârțâit, prețurile globale în creștere și concurența acerbă și-au pus amprenta asupra rezultatelor. La toate acestea s-au adăugat și barierele comerciale, care au sugrumat și mai tare vânzările.

Citește versiunea completă