Credite
Credite

Românii își doresc mai multă libertate în muncă

De Ioana Marin 02.05.2026

Munca pe platforme digitale este soluția viabilă a viitorului?

92% dintre români consideră că lucrătorii ar trebui să aibă libertatea de a decide când și cât muncesc, conform unui studiu realizat de Ipsos. De asemenea, 8 din 10 români (81%) sunt de acord că platformele digitale sprijină restaurantele și magazinele locale.

Munca pe platforme nu mai este un fenomen marginal, ci a devenit o parte esențială a economiei moderne din România, având un impact pozitiv atât asupra lucrătorilor, cât și asupra afacerilor locale.

Aceste concluzii sunt susținute de cel mai recent studiu Ipsos, comandat de Wolt în colaborare cu Deliveroo.

Pe măsură ce România se pregătește să transpună Directiva europeană privind munca pe platforme, rezultatele arată că românii prioritizează libertatea de alegere. 92% dintre respondenți consideră că lucrătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a decide programul de lucru, iar 70% susțin menținerea accesului la munca flexibilă prin intermediul platformelor, în detrimentul unor modele tradiționale de angajare care ar putea restricționa independența acestora. Românii percep aceste platforme ca pe o sursă de oportunități economice, care completează piața tradițională a muncii.

Reglementarea ar trebui să transforme această flexibilitate într-un cadru sigur, prin trecerea de la o economie informală la una bazată pe drepturi clare și tehnologie responsabilă, a declarat Alina Stepan, Country Manager Ipsos România.

45% dintre respondenți consideră munca pe platforme digitale o soluție viabilă. Majoritatea respondenților sunt de acord că aceste platforme ajută diverse grupuri să obțină venituri suplimentare. Principalele categorii identificate ca beneficiari ai acestor oportunități sunt: studenții (86%), părinții care caută un echilibru între îngrijirea copiilor și obținerea unui venit (73%), persoanele nou-intrate pe piața muncii (78%) și seniorii care doresc să-și suplimenteze pensiile (70%).

Viitorul muncii a sosit deja?

Sprijin pentru afacerile locale

Studiul evidențiază și rolul tot mai important al platformelor de livrare pentru afacerile locale. Acestea au devenit parteneri relevanți pentru sectorul HoReCa și comerțul local din România: 81% dintre români consideră că platformele sprijină restaurantele și magazinele locale; 83% au descoperit afaceri locale noi prin intermediul acestor aplicații; iar 72% afirmă că aceste servicii le îmbunătățesc semnificativ calitatea vieții de zi cu zi, oferind economie de timp și confort.

Rezultatele studiului au fost prezentate pe 29 aprilie, în cadrul Romanian Future of Work Policy Lab. Aceste date demonstrează că munca pe platforme a devenit parte integrantă a realității economice din România.

Modul în care vor fi implementate noile reglementări va determina dacă flexibilitatea apreciată de lucrători și consumatori va fi păstrată sau limitată de proceduri prea rigide, a declarat Glen Hodgson, Secretary General al Freelance Movement.

82% dintre românii cu vârste între 18 și 34 de ani consideră platformele de livrare o parte normală a vieții cotidiene. Această orientare pro-flexibilitate se regăsește și în țări precum Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia, poziționând România ca un actor relevant în tranziția către munca digitală. Cercetarea, realizată de Ipsos în perioada ianuarie–martie 2026, a fost comandată de Wolt în colaborare cu Deliveroo și a inclus un eșantion reprezentativ de peste 1.000 de adulți cu vârste între 18 și 75 de ani, cu cote aplicate în funcție de vârstă, gen și regiune.

Rezultatele fac parte dintr-un studiu european mai amplu, desfășurat în alte 24 de țări, având un eșantion total de aproximativ 22.500 de respondenți. Studiul analizează percepțiile publicului privind munca pe platforme și viitoarele reglementări în domeniu.

Platforma Wolt este activă în 34 de orașe și zone limitrofe începând cu mai 2025, inclusiv București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași, Sibiu, Craiova, Bacău, Pitești, Arad, Galați, Constanța, Oradea, Târgu Mureș, Ploiești, Suceava, Focșani, Botoșani, Baia Mare, Deva, Satu Mare, Vaslui, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Alba Iulia, Buzău, Târgoviște, Piatra Neamț, Sfântu Gheorghe, Reșița, Slatina, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu și Zalău.

Citește versiunea completă