Calendarul fiscal nu iartă: Ce declarații și formulare trebuie depuse la ANAF până pe 12 octombrie?
Cine și ce formulare trimite la Fiscu?
Data de 12 octombrie aduce noi termene-limită pentru mii de contribuabili din România. Căderea acestei borne într-o zi de luni transformă începutul de săptămână într-un veritabil maraton al declarațiilor administrative la Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF). De la marile companii și firmele străine, până la pfa-uri, persoane fizice fără CNP sau chiar fermieri, lista celor care au de bifat obligații fiscale este deosebit de lungă.
Firmele, asocierile și entitățile fără personalitate juridică au la dispoziție Formularul 010 pentru orice procedură de înregistrare, modificare de mențiuni sau radiere fiscală. Situația se schimba în cazul companiilor străine care își exercită conducerea efectivă în România: acestea sunt obligate să raporteze datele prin Formularul 016. Nici instituțiile publice nu scapă de hârțogărie, fiind alocat pentru ele Formularul 040.
Pentru persoanele fizice, regulile se aplică în funcție de actele de identitate.
Cei care dețin un cod numeric personal — indiferent dacă sunt cetățeni români sau străini — vor folosi Formularul 020. În schimb, persoanele fizice fără CNP au la dispoziție Formularul 030. Cât despre cei care desfășoară activități independente sau profesii libere, aceștia scapă de drumurile la ghișeu: pot folosi direct Formularul electronic 700 pentru a raporta online orice modificare ulterioară înregistrării sau scoaterea din evidența fiscală.
Atenție la regimul de TVA și la regulile pentru agricultori!
O atenție sporită este necesară în zona regimurilor speciale de Taxă pe Valoarea Adăugată. Companiile sau persoanele impozabile înregistrate conform articolului 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul legal de scutire și doresc să părăsească sistemul de TVA, trebuie să depună notificările necesare până la această dată.
Regulile se schimbă și pe terenul agricol.
Fermierii care decid să treacă de la regimul special la cel normal de taxă trebuie să urgenteze demersurile, conform articolului 3151 alineatul (15) din Codul fiscal. Măsura îi vizează pe agricultorii care nu derulează alte activități economice în afară de cele prevăzute la articolul 3151 alineatul (1) literele c) și d), sau pe cei a căror cifră de afaceri anuală din activități secundare nu depășește plafonul de scutire stipulat la articolul 310.