Credite
Credite

Angajații căilor ferate din Moldova și-au primit salariile după ani de întârziere

De Cristian Enescu 09.05.2026

CFM a ieșit din faliment, dar ce urmează?

Din cuprinsul articoluluiCompania din Republica Moldova a ajuns la zero datorii după ani de blocaj financiarUn alt element important al strategiei de dezvoltare îl reprezintă redeschiderea unor segmente feroviare strategiceMinistrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a prezentat bilanțul reformelor din sectorul feroviarPotrivit viceprim-ministrului din Republica Moldova, Vladimir Bolea, situația financiară a companiei s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, CFM trecând de la o instituție blocată financiar și operațional la una aflată într-un proces de stabilizare și eficientizare. Compania din Republica Moldova a ajuns la zero datorii după ani de blocaj financiarOficialul a precizat că la finalul anului 2024restanțelesalariale însumau aproximativ 144 de milioane de lei.

Acestea au fost reduse la circa 49 de milioane de lei până la sfârșitul anului 2025, iar la 30 aprilie 2026 au ajuns la zero. În consecință, cei peste 3.400 de angajați ai întreprinderii sunt plătiți la zi. Calea Ferată din Moldova revine la funcționalitatea normală.

Am trecut de la o instituție blocată financiar și operațional la una care începe să livreze rezultate și să devină sustenabilă.

La sfârșitul anului 2024, restanțele salariale erau de circa 144 de milioane de lei.

Asta înseamnă că cei peste 3.400 de angajați ai întreprinderii sunt plătiți la zi, a declarat viceprim-ministrul Vladimir Bolea în cadrul unei conferințe de presă.

Vicepremierul a subliniat că achitarea la timp asalariilorreprezintă o condiție esențială pentru funcționarea oricărei instituții, afirmând că fără personal plătit corect nu pot exista reforme și nici infrastructură funcțională.

CFM a ieșit din blocaj financiar?

Acordul UE–Mercosur stârnește controverse.

Florin Barbu cere controale stricte și protejarea fermierilor din România: Am cerut nişte garanţii de bun simţSorin Grindeanu îi „Nu am avizat vânzarea niciunei companii” „Fără oameni plătiți corect, nu există reformă și nu există infrastructură funcțională”, a mai spus acesta. Procesul de redresare a companiei a presupus reorganizarea managementului instituțional, ajustarea cheltuielilor și direcționarea activității către investiții și proiecte care generează venituri, cu scopul de a transformaCFMîntr-o entitate autonomă și sustenabilă.

În paralel, întreprinderea a înregistrat o creștere semnificativă aveniturilor, acestea urcând de la peste 702 milioane de lei în 2024 la peste 1,28 miliarde de lei în 2025.

Această evoluție a permis acoperirea cheltuielilor și creșterea predictibilității financiare. La sfârșitul lunii aprilie 2026, încasările financiare preliminare erau de aproximativ 232,3 milioane de lei.

Un alt element important al strategiei de dezvoltare îl reprezintă redeschiderea unor segmente feroviare strategiceUn alt element important al strategiei de dezvoltare îl reprezintă redeschiderea unor segmente feroviare strategice. Este vorba despre linia Cantemir-Fălciu, care reface conexiunea directă cu România și facilitează integrarea în rețeaua feroviară europeană, precum și segmentul Cahul-Giurgiulești, inclusiv porțiunea din Văleni, care asigură accesul către Portul Internațional Liber Giurgiulești și creează condiții pentru creșterea transportului de mărfuri.

Aceste redeschideri contribuie la diversificarea rutelor de export și import, reduc la presiunea asupra infrastructurii rutiere și generează costuri mai mici pentru transportatori. Totodată, ele deschid oportunități economice mai largi, oferă acces direct la piața Uniunii Europene și consolidează rolul Republicii Moldova ca zonă de tranzit.

Citește versiunea completă